Autori: Viorica Toporaş
Prezinta: criticul de arta Valentin CIUCA
Personalitate harismaticã, Viorica Toporaş are pictura în sânge. Aşa se explicã frecventele sale expoziţii - de trei decenii încoace. Structurã liricã, sensibilistã, spontanã, ea reacţioneazã prompt la contactele cu natura vie, cu istoria palpabilã, cu oamenii. Una din expoziţiile sale, sub genericul Casa (2001), marca prezenţa unui centru iniţiatic în care se întâlneau, interferându-se, spaţiul domestic şi ecourile universului senzitiv. Altfel spus, celestul, teluricul şi acvaticul enunţã, fiecare, componente biografice, sublimitãţi şi nostalgii. Deschideri naturiste, aspecte urbane şi reverii, orientate spre frumosul senin, iradiazã o anumitã voie bunã. Recenta-i expoziţie de la Sala “Cupola” din Iaşi (n.n. 2008) se înscrie într-un continuum organic - suitã de prospeţimi, de aşteptãri şi nãluciri: cele treizeci de piese, unele mai vechi (uleiuri şi acuarele) ţin de o stilisticã ataşantã cu vibraţii şi vocalize patetice. Tematic, de astãdatã Copacul - simbol, martor şi însemn al vitalitãţii netulburate - puncteazã, s-ar zice, solidaritatea vegetalului cu umanul. În orice colţ de ţarã, copacul implicã evoluţia, transformãrile, devenirea, o brizã de mister. Actul pictural devine contemplare şi meditaţie. Ritm, linie, culoare şi freamãt demonstreazã cã el, Copacul, reinventeazã şi resistematizeazã ambientul profan.
Un motiv reluat mereu este cel de curte interioară; tărâm al vieţii de fiecare zi, acesta respiră un fel de pace gingaşă. Relicve arhitectonice, străzi înfundate, un alb transfigurator colportează veşti din alte veacuri.
Constant, artista tematizează, adânceşte şi mai ales jubilează în spiritul unei filozofii luminoase. Pretutindeni, mărturii despre bucuria implantării în medii tonice, familiare. Pornind de la N. N. Tonitza şi Ştefan Dimitrescu, Viorica Toporaş dă curs propriilor opţiuni; trăsătură tipică - un ieşenism în gamă optimistă. Interlocutorii săi nu sunt doar edificiile venerabile, nu doar oamenii, ci şi Fagii, Plopii, Teiul, Smochinul.
Decembrie 2008, Constantin CIOPRAGA, Elogiul “copacului”
