Durata: 1 ora
Spectacol de teatru dansIAZYGES SOUL – trupă de dans experimantal cu influenţe din alte tipuri de dans, precum: break-dance, jazz-dance, house-dance, hip-hop dance, locking, popping, dar şi arta marţială capoeira. Membrii trupei, cu o experienţă de 8 ani în dans, abordeanză prin teatru şi dans clişee artistice şi sociale, folclorice româneşti şi nu numai.
Numele de IAZYGES SOUL (soul – sufletul, iazyges (lat.) – iazigilor, cuvânt ce denumea un popor migrator de origine irano asiatic din sec.IV î.Hr – VI- d.Hr dispărut din istorie) se concentrează în jurul denumirii de IAZYGES de la care se presupune că ar proveni şi numele oraşului Iaşi.
Epilog este un spectacol de teatru dans despre lupta interioară a trei tipuri de oameni, influenţată de realitatea socială, materială şi spirituală, şi simţul artistic din societatea românească. Spectacolul se intitulează Epilog, deoarece ideile prezentate apar sub forma unor concluzii a unor realităţi deja trăite şi astfel piesa de teatru dans decurge de la sfârşit la început exploatând mintea spectatorului în sens invers.


